Parisul în secolul al XIX-lea

Enigmaticul secol al-XIX-lea,în care trecutul se confruntă cu viitorul, cultura tradiţională cu noile gusturi,vechile clase sociale cu noua masă a lucrătorilor în formare, este plin de promisiuni şi bogat în  suveniruri.

         Viaţa în secolul al-XIX-lea este apogeul burgheziei.Din 1799, bancherii parisieni îl vor susţine pe Napoleon I,contribuind la reorganizarea financiară, de care vor beneficia.Convertiţi fără ezitare la Restaurare, ei vor triumfa în 1830, întorcând revoluţia în avantajul lor şi adunându-se în jurul lui Ludovic Filip, fondatorul unei regalităţi burgeze, care le va asigura puterea, siguranţa materială, perpetuarea beneficiilor, controlul ideilor şi obiceiurilor.Concurenţa străină este necunoscută , negustorii şi producătorii au facut afaceri excelente:  „Îmbogăţiţi-vă” a fost ordinul lui Guizot dat societăţii asupra căreia veghea garda naţională, adevărată poliţie burgheză.

         Burghezia franceză va progresa: circulaţia monetară e intensă, industria e în plină ascensiune, speculaţiile financiare  vor da naştere unor mari averi.Numărul băncilor va creşte, finanţatorii sunt toţi puternici.

         Luxul şi gusturile sunt insolente în majoritatea cercurilor. Sărbătorile, spectacolele,toaletele sunt semne clare ale unei reuşite materiale: expoziţia universală  de la 1867 cinsteşte această expansiune economică şi rezultatul politicii susţinute de Guizot de mai bine de 25 de ani.

         Civilizaţia urbană se va dezvlota: în oraşele mai numeroase şi mai importante,numărul construcţiilor va creşte;iluminarea strazilor se va îmbunătăţi, confortul vieţii cotidiene va creşte.În Paris transformările materiale sunt considerabile;prefectul Haussmann va crea în centrul capitalei intersecţia străzii Rivoli cu bulevardul Sebastopol şi va amenaja mari artere.

          Mari lucrări arhitecturale se vor realiza: l’Etoile, Champs-Elysees. Astfel, baricadele care, în zilele agitate permiteau oamenilor să blocheze mişcările trupelor, au devenit ineficace.Centrul şi vestul bine dezvoltate se vor transforma în cartiere rezidenţiale şi elegante în timp ce populaţia modestă şi muncitorii se vor aduna la periferie de est,nord şi în suburbii.

         Acest fenomen de secesiune geografică, care va avea loc şi în Lyon  şi Lille în care se va constitui o adevărată „centură roşie”,corespunde cu o reală separare a claselor sociale pe care naşterea industriei moderne a agravat-o.Deşi rata analfabetismului a scăzut şi cea a copiilor ce urmau şcoala primară a crescut, burghezia e comodă iar clasa muncitoare nu are nimic în comun cu ei: nici îmbrăcămintea, nici alimentaţia, nici distracţiile.

Provincia nu cunoaşte aşa multe contraste şi inegalităţi.Cei înstăriţi sunt aici mai puţin scandaloşi,sărăcia se vede mai greu: ultimele noutăţi din Paris ajung în micile oraşe cu multă întârziere.Mărfurilor le ia 11 zile să ajungă din Paris la Toulouse şi un poştaş nu poate speră să facă această distanţă în mai puţin de 8 zile.

Napoleon a simţit importanţa reînnoirii arhitecturală pentru prestigiul regimului său, când a spus: „Executarea lucrărilor majore este de asemenea necesară pentru poporul meu cât şi pentru propria mea satisfacţie.”Pentru ca acest oraş să fie cel mai frumos şi mai grandios din câte există nu putea fi făcut decât după un model:cel care oferea perfecţiunea indiscutabilă, oraşele antice şi monumentele  lor.Ca urmare, nobila grandoare, strictă şi severă de asemenea a stilului antic răspunde admirabil voinţei puterii şi disciplinei lui Napoleon, ea fiind expresia Frumuseţii ideale a oricărui arhitect.

Astfel va începe „romanizarea” Parisului.Împaratul are idei precise: el îl va alege pe arhitectul Vignon să construiască „Templul gloriei” pe care vrea să îl ridice în onoarea Marii armate.Faţada , cu coloanele sale se va armoniza cu cea pe care a construit-o Poyet pentru scaunul Corpului legislativ, de cealaltă parte a Senei,în timp ce , în acelaşi spirit, Brongniart desenează galeria celeilalte „basilici”, Brourse.

El va desena o coloană în centrul pieţii Vendome o coloană care, în maniera celei lui Traian de la Roma, povesteşte faptele militatre ale Imperiului şi ordonă construcţia a doua arcuri monumentale: unul în piaţa Etoile şi celălalt la intrarea Tuileries, pentru a comemora bătălia de la Austerliz.Inspirat de cel a lui Septime Severe, cel din urmă, capodoperă a lui Percier şi Fontaine,oameni de încredere a lui Napoleon,capătă admiraţia toturor contemporanilor:eleganţa perfectă a proporţiilor sale şi nota delicată a marmurei policrome întruchipează, de fapt,severa ordine antică.

Pentru a fi pus în valoare de templele greceşti şi de arcurile romane,trebuiau deschise în Paris noi perspective care se găseau pe scara nobleţei în perspectiva lor.De aceea Împăratul favorizează noi planuri de urbanism care anunţa o afacere mare a lui Haussmann în al II-lea imperiu.Sunt amenajate intersecţii ca de exemplu cea de la Etoile.Sunt construite noi străzi precum strada Rivoli, cea mai „arhitecturală” din Paris cu ale sale case şi arcade simetrice.Noi poduri peste Sena se vor construi: podul de la Iena pune în valoare colina Chaillot,unde Percier şi Fontaine ar fi construit Palatul regilor Romei dacă munca nu le-ar fi fost întreruptă de căderea imperiului.Podul artelor, primul pod construit din fontă şi deschis doar pietonilor oferă o privelişte unică asupra Insulei cetăţii şi Podului nouă.Împăratul se gândeşte să amenajeze şi pieţi cu săli de spectacol care dotează Parisul: teatrul Odeon este refăcut de Chalgrin iar sala Teatrului francez este reamenajată.Noi fântâni monumentale şi unele „orientale”, precum „Palmierul” din piaţa Chatelet vor fi construite.

Dictatorul nu a uitat nici de simbolurile puterii,palatele:va mări Louvre-ul, îşi va îmfrumuseţa reşedinţele Tuilleries,Malmaison,Versailles, Compiegne şi va trimite în Italia, Olanda arhitecţi pentru a construi monumente pe măsura grandorii lui.Interioarele se transformă şi sunt amenajate după gustul actual al nobilului şi colosalului.Scările iau dimensiuni monumentale,apartamentele vor lua aer intim şi ferestrele ce se inmulţesc se vor mări, deschizând perspective nelimitate, în timp ce roşul şi verdele alături de ţesături vor echilibra severitatea incorfortabilă şi masivă a  mobilierului.Burghezia care adoptă noile forme grele şi bogate, adoptă de asemenea şi decoraţiile care le însoţesc: motive antice referitoare la onoare,cariatide,vase greceşti, sfinxi egipteni,  figuri mitologice şi alegorice, mozaicuri.

În scurt timp,Parisul va avea nevoie de adaptări datorită creşterii demografice ce generau noi probleme circulaţiei.Haussmann va transforma Parisul într-un imens cartier.El vroia o solutie modernă şi să treacă interesele de ordin practic peste cele estetice şi sentimentale: de aceea Parisul a pierdut monumente istorice , culori şarmante şi hoteluri somptuase. Numeroasele sale cartiere au fost desfigurate pentru a permite noi axe de circulaţie:suburbia Saint-Germain a fost una dintre acestea iar toată lumea sa bună a emigrat spre Champs-Elysees.

Dar opera lui Haussmann, aşa distructivă cum a fost, a permis Parisului să fie avangarda oraşelor lumii, la fel ca Londra.Acesta îi va da fizionomia actuală,cele  douăzeci de arondismente ale sale, largile sale artere rectilinii,parcurile sale.Putem spune că Parisul s-a schimbat puţin după al doilea imperiu care i-a marit limitele actuale şi i-a creat periferia, graţie progresului maşinilor şi căilor ferate.Este imposibil să enumeri tot ce un oraş are, aşa că fără îndoială nimeni nu a mai construit la fel de mult.Sub conducerea lui Haussmann  şi al colaboratorilor săi noi cartiere au fost create, în timp ce se completează muncile începute anterior, precum faţadele clădirilor de pe Champs-Elysees şi extinderea Louvre-lui de către arhitectul Visconti; gări sunt construite: la cea de Nord se îmbină elementele Renaşterii cu cele moderne, din fontă; la biserici găsim aceleaşi caracteristici, iar Opera Garnier închide nobil şi pompos perspectiva celei mai lungi artere din capitală.   

       Parisul are o rezonanţă aparte pentru spiritualitatea românească:aici s-au format generaţii întregi de cărturari români, aici au trăit şi au creat mari creatori români  precum Constantin Brâncuşi, George Enescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu şi alţii care au intrat în pantheonul culturii universale .
                Metropola pariziană este în mod indiscutabil o mare atracţie mondială(mai mult de jumătate din fluxul turistic din Franţa se concentrează spre inegalabilul Paris).